Air - Le voyage dans la lune

  Luna februarie aduce pentru trupa franceză, "Air", o nouă colaborare cu lumea cinematografiei, de pe urma căreia se lansează albumul ""Le voyage dans la lune". Un deliciu pentru mentaliştii din toată lumea, acesta cuprinde unsprezece piese electronic-ambientale cu titluri din câmpul cosmic. Noul material al duo-ului francez a fost cel mai apreciat de publicul american, care l-a situat pe locul patru în US Dance/Electronic Albums 2012. 
 Conform comunicatelor de presă, inspiraţia  pentru acest album l-a constat pelicula mută a lui George Méliès din 1902 cu acelaşi nume. Nu este pentru prima dată când Air participă pe coloana sonoră a unui film, legătura fidelă pe care au creat-o cu regizoarea americană, Sofia Coppola, fiind arhicunoscută. În anul 2000, Air a compus coloana sonoră pentru filmul de debut al regizoarei, "The Virgin Suicides", după care au colaborat pentru "Lost in translation" (apreciat cu un Oscar şi trei BAFTA) şi "Marie-Antoinette".

    
        Track-list: 

1. "Astronomic Club" – 3:11
2. "Seven Stars" – 4:22
3. "Retour sur terre" ("Back on Earth") – 0:45
4. "Parade" – 2:31
5. "Moon Fever" – 3:50
6. "Sonic Armada" – 5:06
7. "Who Am I Now?" – 3:03
8. "Décollage" ("Takeoff") – 1:39
9. "Cosmic Trip" – 4:10
10. "Homme lune" ("Moon Man") – 0:27
11. "Lava" – 3:03

foto dreapta: Redrum Photography

România şi "Contracultura". (1)

Ce este "contracultura"? Când a apărut, cum s-a răspândit şi cum reuşeşte acest concept să afilieze noi membrii, tineri şi bătrâni laolaltă în zilele noastre?  Dacă în deceniile trecute de Război Rece aceasta era o formă de protest împotriva violenţei şi a armelor atomice, de ce le este frică românilor în anii 2000?  

 Contracultura este un fenomen apărut în contextul intervenţiei militare americane în Războiul din Vietnam şi a culminat cu expansiunea în Vestul Europei între anii 1956-1974. Odată pătrunsă în Europa, contracultura s-a răspândit timid în perioada de început spre centru si Sud-Est, apoi puternic prin apariţia formaţiilor de beat şi rock’n’roll interesate şi pasionate de această mişcare din cadrul statelor comuniste. Reprezentativă pentru contracultură este generaţia hippy, prezentată de către Theodor Roszak ca fiind principalul factor de răspândire la nivel mondial al ideilor pacifiste. Apărută în San Francinsco, mişcarea a cunoscut un debut de succes , reuşind să strânga 100 000 de oameni în cadrul festivalului “Summer of Love” (O vară de iubire) sub lozinca melodiei lui Scott McKenzie’s: „San Francisco. Be sure to wear flowers in your hair (Asigură-te că ai flori în păr)”. Acest îndemn sugerează apartenenţa oamenilor la un grup definit, datorită prezenţei elementului de floare ca semn de recunoaştere între ei, aceştia numindu-se generic, generaţia „flower-power”.

 Actualul teritoriu românesc reprezintă muzeul istoric al unui regim dominant de secol XX  în Estul si Sud-Estul Europei. Într-o epocă în care libera exprimare şi  procurarea bunurilor reprezentau o adevărată aventură luxoasă, cultura, generic spus contracultura, vine să creeze iluzia unei societăţi tinere cu un profund caracter de mimesis american. De ce "contracultura" încă este populară în România? La începutul anilor 60, România socialistă cunoaştea o relativă destindere, în urma căreia se instituie prin intermediul artiştilor din diferite domenii şi a mass-mediei, o uşoară modernizare venită din Vest.  Revistele muzicale străine (“Bravo”, “Rolling Stone” şi “Musical Express”), emisiunile radio precum “Metronomul” lui Cornel Chiriac şi articolele de prezentare ale evenimentelor muzicale (afişele şi posterele) ajută la intensificarea fenomenului “rock” în România în această perioadă de început. De exemplu, în 1964, membrii “Sincron”, numiţi generic formaţie de “beat”,  apar la televiziunea naţională, îmbrăcaţi asemănător celor de la “The Beatles”, cu un sound inconfundabil de “rock’n’roll”. Prim muzică, o întreagă generaţie străină a vorbit, însă ideile nu erau deloc diferite faţă de cele ale românilor de sub regimul ceauşist.  

Astăzi, contracultura este privită tot ca o formă de protest la care se alătură noi membrii constant, dovada vie constând în numărul mare de tineri care au protestat fără violenţă în 2012 în România. Ei sunt generaţia nouă, tinerii uniţi de aceeaşi sete de cunoaştere şi libertate, însă de această dată cu o susţinerea vastă la nivel naţional şi internaţional datorită rapidităţii circulaţiei informaţiei prin intermediul presei şi a internetului. 

           foto: Redrum Photography

Muzicofilia - Poveştiri despre muzică şi creier.

               Autor a peste zece cărti de succes, dintre care amintim "Trezirea la viaţă" (peliculă nominalizată la premiile Oscar), profesor de neurologie şi psihiatrie la Universitatea Columbia din New York, Oliver Sacks demonstrează prin studiile de caz din această carte faptul că „muzica rămâne fundamentală şi centrală în orice cultură”. Inovatoare din punct de vedere al temei şi al limbajului (colocvial, limpede) lucrarea prezentă constituie un studiu aprofundat de psihiatrie, impărţită în patru secţiuni uşor de lecturat. 

             „Omul este o fiinţă muzicala prin excelenţă”- Oliver Sacks demonstrează prin "Muzicofilia" sensul concret al acestei sintagme. Indiferent de cultură, poziţie geografică şi educaţie, mesajul transmis prin muzică, de la cântecul păsărilor la partiturile complexe ale marilor compozitori, constă în capacitatea omului de a asimila tehnic şi emotiv notele muzicale. Alăturarea tonurilor, timbrului, armoniilor şi a ritmului duce la construirea muzicii în minte şi activează inconştient numeroase zone din creier la care se adaugă reacţia intensă şi emoţională a individului. Aşadar,    "Muzicofilia" este un cocktail de aspecte patologice, emoţii şi fapte, dar în acelaşi timp o lucrare academică interesantă pentru melomani. 

foto: Redrum Photography