România şi "Contracultura". (1)

Ce este "contracultura"? Când a apărut, cum s-a răspândit şi cum reuşeşte acest concept să afilieze noi membrii, tineri şi bătrâni laolaltă în zilele noastre?  Dacă în deceniile trecute de Război Rece aceasta era o formă de protest împotriva violenţei şi a armelor atomice, de ce le este frică românilor în anii 2000?  

 Contracultura este un fenomen apărut în contextul intervenţiei militare americane în Războiul din Vietnam şi a culminat cu expansiunea în Vestul Europei între anii 1956-1974. Odată pătrunsă în Europa, contracultura s-a răspândit timid în perioada de început spre centru si Sud-Est, apoi puternic prin apariţia formaţiilor de beat şi rock’n’roll interesate şi pasionate de această mişcare din cadrul statelor comuniste. Reprezentativă pentru contracultură este generaţia hippy, prezentată de către Theodor Roszak ca fiind principalul factor de răspândire la nivel mondial al ideilor pacifiste. Apărută în San Francinsco, mişcarea a cunoscut un debut de succes , reuşind să strânga 100 000 de oameni în cadrul festivalului “Summer of Love” (O vară de iubire) sub lozinca melodiei lui Scott McKenzie’s: „San Francisco. Be sure to wear flowers in your hair (Asigură-te că ai flori în păr)”. Acest îndemn sugerează apartenenţa oamenilor la un grup definit, datorită prezenţei elementului de floare ca semn de recunoaştere între ei, aceştia numindu-se generic, generaţia „flower-power”.

 Actualul teritoriu românesc reprezintă muzeul istoric al unui regim dominant de secol XX  în Estul si Sud-Estul Europei. Într-o epocă în care libera exprimare şi  procurarea bunurilor reprezentau o adevărată aventură luxoasă, cultura, generic spus contracultura, vine să creeze iluzia unei societăţi tinere cu un profund caracter de mimesis american. De ce "contracultura" încă este populară în România? La începutul anilor 60, România socialistă cunoaştea o relativă destindere, în urma căreia se instituie prin intermediul artiştilor din diferite domenii şi a mass-mediei, o uşoară modernizare venită din Vest.  Revistele muzicale străine (“Bravo”, “Rolling Stone” şi “Musical Express”), emisiunile radio precum “Metronomul” lui Cornel Chiriac şi articolele de prezentare ale evenimentelor muzicale (afişele şi posterele) ajută la intensificarea fenomenului “rock” în România în această perioadă de început. De exemplu, în 1964, membrii “Sincron”, numiţi generic formaţie de “beat”,  apar la televiziunea naţională, îmbrăcaţi asemănător celor de la “The Beatles”, cu un sound inconfundabil de “rock’n’roll”. Prim muzică, o întreagă generaţie străină a vorbit, însă ideile nu erau deloc diferite faţă de cele ale românilor de sub regimul ceauşist.  

Astăzi, contracultura este privită tot ca o formă de protest la care se alătură noi membrii constant, dovada vie constând în numărul mare de tineri care au protestat fără violenţă în 2012 în România. Ei sunt generaţia nouă, tinerii uniţi de aceeaşi sete de cunoaştere şi libertate, însă de această dată cu o susţinerea vastă la nivel naţional şi internaţional datorită rapidităţii circulaţiei informaţiei prin intermediul presei şi a internetului. 

           foto: Redrum Photography